De multe ori observ cu stupoare că şi astăzi trăim vremurile pe care merele Caragiale le scria în operele sale. Mi-aduc aminte cum ne amuzam cu toţii la schiţele lui şi cum râdeam de vocabularul personajelor. Astăzi de ce ar fi altfel? Atunci toţi erau „franţuzi”, acum însă sunt la modă „englejii”.
Probabil unii se vor apăra spunând că acum trăim în secolul tehnologiei, al calculatorului şi că engleza este vitală. Foarte corect! Alţii vor spune că înainte se vorbea franceza pentru că de acolo veneau tendinţele. Bucureştiul era Micul Paris în vremea aceea. Şi asta e lafel de adevărat.
Dar ce facem cu cei care nu cunosc bine limba română şi se grăbesc să fie în ton cu lumea acceptând toate neologismele vremii? Ce facem cu exprimările hibride de 2 limbi? Ştim deja celebrele lingurision sau furculision. Astăzi se folosesc sheturi sau logo-uri. Propoziţii de gen: „Cum ţi-am zis să-mi aduci un lettre?” sau „Diseară mă duc la un party!”
De ce ne place nouă să ne dăm mai deştepţi decât suntem? Sau mai interesanţi? Pentru că aşa făceau şi cei de dinaintea noastră. Forme fără fond. Altă expresie din comentariile literaturii române care se potriveşte perfect şi generaţiei de astăzi.
Mă dau pe spate cei care folosesc grupurile de litere SH pentru Ş, sau TZ pentru Ţ! Cine v-a spus vouă că acestea provin din engleză? Câţi dintre voi ştiaţi că acestea sunt de provenienţă germană? Vai de capul vostru!…
Sunt curios peste încă 100 de ani, cu elemente din ce limbă vom bălăcări româna noastră ca să părem mai cool, echante, trandy sau profy.
Yagharek 