Farmville

          De curând am înţeles că expresia “Never say never” este valabilă atât în cazul unor eventuale situaţii viitoare, dar mai ales în sutuaţii de beţie. Nu de puţine ori am observat apropiaţi de-ai mei să comită anumite fapte care doar sub influenţa acută a băuturii le-au făcut. Ţin minte că tot timpul după asemenea beţii trebuia să-mi convoc câte un prieten la o discuţie despre criterii.

            Dar se pare că mi-a venit şi mie rândul. Înt-o seară când savuram un meci şi ne uitam la nişte sticle de vin (sau invers) am călcat şi eu strâmb faţă de propriile convingeri. Până atunci eram 100% împotrivă a tot ce însemna Hi5, Facebook, Netlog, MySpace, DeviantArt sau alte prostii de genul acesta. Ei bine, în seara aceea mi-a, făcut cont pe Facebook pentru a mă juca Farmville. Ce e grav în asta? Toţi apropiaţii mei s-au crucit când au auzit ce-am făcut. Dar ştiţi ce este şi mai grav? Că decând m-am trezit din acea beţie, zi de zi, continui acel joc. O fi bine, o fi rău?

            Simt că ceva se întâmplă: ori mă domesticesc şi accept mai uşor valorile oamenilor din jurul meu, ori mă îndobitocesc şi mă transform treptat într-un individ comun. Oricum… cum am păţit eu cu jocul acesta, mulţi au păţit cu femeile şi au ajuns ca după o beţie să se lege la cap ani buni. Sper să nu ajung şi eu în situaţia asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: